luni, 31 martie 2014

Muzica turbata

De la prima ora a diminetii am simtit ca turbez, din cauza ca baiatul meu s-a trezit cu chef de a asculta muzica nebuna, muzica ce mie imi da impresia ca nu are strop de muzicalitate,
ci numai bubuituri menite sa increteasca nervii. Nu stiu cine sunt istetii care inventeaza aceste false melodii, dar stiu exact ce le-as face, daca as avea ocazia de a-i intalni.

Pur si simplu astazi nu m-am putut concentra la absolut nimic, oricat am incercat. Aveam o multime de planuri, din care nici macar unul nu l-am dus pana la capat. Am o stare de nervozitate vecina cu turbarea si sunt in stare sa ma cert cu oricine indrazneste in urmatoarele ore sa ma provoace. Bine-nteles ca primul pe care mi-am descarcat o parte din nervi este chiar fiul meu, care nu intelege ca suntem generatii diferite, ca anumite genuri muzicale ma scot din minti si ma fac sa spun lucruri pe care mai tarziu le regret. 

Ok. Aceasta postare am inceput-o in jurul orei 12... Acum este deja ora 14, muzica tocmai s-a oprit, insa mie tot imi bubuie in cap. Cum scap de sentimentul ca turbez, ca acest rock turbat ma va innebuni intr-o zi, poate chiar astazi? 

Dragi tineri pasionati de rock, fie-va mila de urechile si de nervii parintilor vostri, daca nu vreti sa ii vedeti cum se dau cu cpaul de pereti! Lasati muzica mai incet sau folositi castile, care s-au inventat tocmai pentru ca noi, cei trecuti de 20 de ani, sa avem liniste in casa. :)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu