Hai sa mai barfesc un vecin. De aceasta data am ales-o pe L. V., o tipa care mi s-a parut mereu ciudatica. Facea parte dintre putinii copii care nu prea ieseau la joaca in fata blocului, oricum am fi incercat noi sa o momim. Prefera sa ne priveasca de la inaltimea celor trei etaje ce ne desparteau, sa ne scuture presurile in parul abia spalat si parfumat, sa ne rada in nas cand ne juleam genunchii sau ne prindea vreo ploaie serioasa.
Fratii ei erau "normali", dupa parerea noastra, a copiilor din bloc. Doar L. V. era ciudata. Nu stia sa socializeze, intra mereu in diverse situatii jenante, pica mereu de fraiera
in fata altor copii, lucru care probabil a complexat-o si a facut-o sa ne evite compania. De curand am descoperit ca suntem vecine de cartier, desi nu mai locuim acolo unde am copilarit. Lucreaza la un magazin de unde eu imi fac des piata.
Nu stiu daca m-am schimbat atat de tare incat sa nu imi recunoasca mutra sau vocea, nu stiu ce se intampla, dar inclin sa cred ca se face ca ploua cand ma vede. E drept, nici pe mine nu ma impinge vreo nevoie sa o abordez, macar asa, din politete, sa o salut. O voi face aici, unde stiu ca nu va citi in vecii vecilor. Amin! Te salut, L. V.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu